În Iulie 1737, Câmpulungul a fost ars şi prefăcut în ruină de ostile turceşti, care au dat foc şi mănăstirii. Din porunca Domnului de atunci, Const. Mavrocordat, au fost dărîmate până în temelii şi zidurile înconjurătoare, ca de cetate, unde fuseseră adăpostiţi nemţii veniţi în oraş, în timpul târgului Sf. Ilie. Mănăstirea a fost atunci prădată rău de Turci, iar egumenul, ieromonahul Vasile Geabelea, a trecut cu Nemţii în Ţara Ungurească.
În pomelnicul vechi al mănăstirii care povesteşte în cuvinte mişcătoare acest eveniment, se mai află scris:
“Deci după prada şi arderea şi sfărîmarea sfintei mănăstiri, Măria Sa Costandin Vodă Mavrocordat şi Sfinţia sa părintele Mitropolit chir Ştefan, ştiind pe Sfinţia sa chir Nicodim arhimandrit, cum că-i iaste metania la această sfântă mănăstire, l-au făcut igumen aceştii sfinte mănăstiri, într’aceia vreme. Şi tot într’aceea vreme leat 7245 (1737) Oct. 20 şi prin nevointa şi sârguinţa sfinţii sale, iarăşi s’au făcut mănăstirea, după cum să vede, atât sfânta biserică pe dinnăuntru împodobită cu tâmpla, cu sfintele icoane şi cu arginturi i policandru, cât şi pe din afară, cu chiliile şi cu zidurile şi cu altele care se văd făcute de sfinţia sa şi toate clopotele”[1].
Egumenul, Nicodim Beleţeanu, a fost nu numai un harnic gospodar care a restaurat mănăstirea în scurt timp, dar şi un om învăţat, cunoscător al limbii slavone, germane şi latine. El era muscelean, din satul Beleţi trăgându-se din vechea tulpină a lui Stoica vătaf de Beleţi. Mare parte din moşia pe care o avea în hotarul Beleţilor şi al Priboenilor, a dăruit-o mănăstirii.
Din cartea de mai jos se poate vedea că mănăstirea primia în fiecare an, câte 60 oca untdelemn dela vama Dragoslavele:
“Io Costandin Nicolae voevod… cuviosului egumen ot sfânta mănăstire Câmpulung, ca să aibă a luare dela vama Dragoslavele, untdelemn oca 60 pentru candelile dela sfintele icoane, care au avut sfânta mănăstire obiceiu de au luat în toţi anii. Drept aceea poruncim Domnia Mea şi vouă varreşilor care vă veţi întâmpla după vremi a fi la acea vamă, să căutaţi în vreme ce veţi videa această carte a Domniei Meale, să daţi acest untdelemn ce scrie mai sus nezmintit, pentru că în toţi anii are sfânta mănăstire obiceiu cu hrisoave domneşti a luarea acest untdelemn. Ci şi voi să urmaţi poruncii Domniei Mele săi daţi pe deplin. Intr’alt chp să nu fie, că aşa este porunca.
Ghenarie 14 leat 7248 (1740)[2].
Mila aceasta o făcuse mai întâiu Grigore al 11-lea Ghica în prima sa domnie (1733—35), iar Const. Mavrocordat şi Domnii de mai târziu, numai au întărit-o.
La 10 ianuarie 7250 (1742) egumenul Nicodim este împuternicit de voevodul Mihai Racoviţă să ia în stăpânirea sfintei mănăstiri …”casele cu pivniţa şi cu locul dela Dragoslavele unde şed vameşii, pentru că acele case au fost făcute cu cheltuiala sfintei mănăstiri, ce sânt date danie de răposatul Matei Vodă la sfânta mănăstire şi tot le-au stăpânit mănăstirea cu bună pace, dar acum arzând casele de oşti şi rămânând numai zidurile, m’am milostivit de le-am dat Domnia Mea sfintei mănăstiri ca să le dreagă şi egumenul să-şi ia adetul dela cei ce se vor aşeza într’ânsele”[3].
La 1 Febr. 7257 (=1749), a dat şi Grigore Ghica egumenului Nicodim altă carte, prin care îl împuterniceşte să ia chirie dela vameşi pentru casele mănăstirii din Dragoslavele în care locuiau aceia. Mănăstirea mai avea aci şi o cârciumă în care se vindeau numai vinurile sale[4].
Chiar din timpul domniei lui Matei Basarab, se aflau la vama Dragoslavele câte doi vameşi. Unul din ei se îngrijea de încasarea venitului rămas pe seama domnească, iar celălalt de veniturile mănăstirii, căreia ctitorul întemeetor, după cum s’a văzut în hrisovul de fundaţie, îi hărăzise jumătate din venit.
În Decemvrie 1752 voevodul Matei Ghica a dat mănăstirii o carte din care se poate vedea că oamenii mănăstirii luau vamă dela toţi negustorii streini, cari vindeau mărfuri în oraş. De această vamă erau scutiţi numai orăşenii localnici şi boerii cei mari. Se arată în carte sumele pe care avea drept să le incase mănăstirea pentru diferite mărfuri aduse spre vânzare în oraş: “Pe care îl va dovedi vânzând bucatele pe furiş, ascunzând vama domnească, care iaste dată sfintei mănăstiri, să fie volnic egumenul a lua unuia ca acela, vamă îndoită”[5].
În 1765, Dimitrie hagi Marcu Roseti, ispravnicul judeţului Muscel, a terminat de zidit şi a pus pisania schitului Mărculeşti, numit mai târziu Flămânda, pe care 1-a închinat metoc mănăstirii Câmpulung “…şi l-au închinat metoh sfintei mănăstiri Câmpulung în egumenia sfinţiei sale părintelui chir Dositei arhimandrit, care şi îndemnător şi ajutor au fost la facerea acestui schit…”
În 1772, călugării mănăstirii s-au dus la Divan şi au cerut să se înfiinţeze din nou târgul, care fusese oprit după arderea oraşului din 1737. Divanul a dat voie şi a poruncit ispravnicilor să publice înştiinţarea aceasta, în auzul tuturor, ca la ziua însemnată ce au fost din vechime obicei, să se facă adunare de târg şi mănăstirea să urmeze a-şi lua venitul după coprinderea hrisovului răposatului ctitor Matei Vodă Basarab.
La 23 Martie 1773, Divanul ţării în numele împărătesii Ecaterina a Rusiei, ale cărei oşti au ţinut ţara ocupată din Noem. 1769 – Iulie 1774, a dat mănăstirii o carte de întărire pentru toate milele ce avea după hrisoavele domneşti.
În 1779, egumenul mănăstirii Dositei arhimandrit şi cu Trandafir logofătul, au zidit biserica Şubeşti. În August 1782 şi voievodul Micolae Caragea a dat o carte prin care întăreşte milele ce avea mănăstirea dela alţi Domni.
În Februarie 1788, Vodă Micolae Mavrogheni face atent pe egumenul mănăstirii, pe judeţul oraşului şi pe boerii de aci, asupra datoriei de a se îngriji cu cele trebuincioase oştirilor împărăteşti şi ale Domniei Sale, care păzeau ţara.
În Martie acelaş an, armatele austriace au ocupat Câmpulungul, dar au fost îndată gonite înapoi de cele turceşti. Atât dela Austriaci, cât şi dela Turci, mănăstirea a îndurat atunci mari pagube.
La 22 Febr. 1792, egumenul Dositei s’a plâns stăpânirii că negustorii nu mai voiau să plătească taxele prevăzute pentru bâlciul Sf. Ilie, iar mărfurile în loc să le aducă la prăvăliile de lângă mănăstire, le vindeau prin casele orăşenilor.
Ieromonahul Sava dela mănăstirea Câmpulung, un bun caligraf, a început la 12 Oct. 1794 şi a terminat de scris la 16 Oct. 1795, “Condica sfintei mănăstiri Câmpulung din sud Mus-cel, de toate hrisoavele şi cărţile domneşti ce se află la această sfântă mănăstire, date de blagocestivii Domni pentru mili… şi zapisele pravoslavnicilor creştini de danii miazăzi şi apus şi vânzări, cum şi alte scrisori şi sineturi… scrisă acum în zilele luminatului Domn Io Alex. Const. Moruzi voevod, aflându-se păstor prea osfintia sa părintele Mitropolit chir Dositie, la anul dela mântuirea lumii 1795″.
La pg. 38, este scrisul mitropolitului Dositei Filitis din acea vreme, din care reproducem următoarele preţioase informaţiuni:
“Fiindcă cuviosul arhimandrit chir Dositei, năstavnicul sfintei mănăstiri Câmpulung, ne arată că în vremea trecutei răzmiriţe s-ar fi prăpădit hrisoavele şi alte scrisori de trebuinţă ale mănăstirii… s’au făcut această condică şi asămenea după condica cea mare ce se află aici la Sfânta Mitropolie făcută dela leat 1744 şi s’au dat a să afla la mai sus numita mănăstire, adeverită şi cu pecetia noastră la început şi la isprăvit, precum să vede”.
1795 Octomvrie 16.
Această condică se păstrează acum la Academia Română, secţia manuscriptelor şi are Nr. 3683. În ea se gasesc cele mai preţioase informatii şi date privitoare la trecutul mănăstirii în secolile XVII. Fiind scrisă frumos şi cu multă îngrijire pe o hârtie de bună calitate şi în acelaşi timp fiind şi bine conservată, s-a putut cu uşurinţă descifra textul ei chirilic.
Şi în a doua jumătate a secolului XVIII, Domnii fanarioţi cari s-au schimbat aşa de des, au înnoit milele şi privelegiile mănăstirii. Cărţile sau hrisoavele de înnoire au cuprins aproape identic ca şi hrisovul lui Constantin Hangerli din 30 Mai 1798 prin care şi el întăreşte toate milele, adică: “vama din târgul Sf. Ilie, din orice bucate şi marfă ar aduce alţi oameni streini de prin alte părţi şi de prin alte sate, pe care le-ar vinde acolea în oraş, afară numai de orăşeni, fiindcă ei dintru început n’au dat şi afară de boerii cei mari, care-şi vor vinde bucatele acolea, iar cari vor face neguţătorie, unii ca aceia să-şi dea cu toţii vama după obiceiu, verice fel de om ar fi, cămănărit de bute o vadră, la carul de peşte oca 5 şi bani 9 etc.”[6].
Pe vremea lui Alex. Moruzi, care a domnit în ultimul deceniu al secolului XVIII, mănăstirile Câmpulung, Tismana şi Cozia au fost orânduite la spitalurile de ciumă dela Dudeşti.
Veniturile lor deci se întrebuinţau pentru combaterea acestei groaznice epidemii. S-au slobozit tocmai la 20 Iulie 1808, urmând ca atunci când se va mai întâmpla ciumă, spitalele să fie ajutate de toate mănăstirile, închinate şi neînchinate, după starea şi puterea fiecăreia.
Aruncând acum o privire generală asupra trecutului mănăstirii în secolul XVIII constatăm:
a) Domnii ţării îi înnoiesc milele pe care le avea dela ctitorul întemeietor;
b) Mari pagube a îndurat mănăstirea în 1737 când i s’a dat foc de Turci, fiind prădată de avutul său, iar zidurile din jur risipite până în temelie. Multă strădanie a depus harnicul şi învăţatul egumen Nicodim Beleţeanu ca s’o restaureze. Alte pagube a suferit în timpul răzmiriţii Iui Mavrogheni (1788 – 1790) când a fost iarăşi prădată de Austriaci şi Turci. Întreruperea târgului Sf. llie între 1737—1772 a păgubit mult mănăstirea, care avea dela acest târg un însemnat venit;
c) Alte evenimente însemnate din trecutul sfântului locaş au fost: încercarea misionarilor catolici, veniţi cu armatele austriace în 1737, de a converti pe călugări la catolicism şi destinarea veniturilor mănăstirii de de către Rlex. Moruzi pentru spitalurile de ciumă dela Dudeşti.
La 14 Oct. 1802, ziua Preacuvioasei maici Paraschiva, a fost un mare cutremur. Atunci s-a crăpat bolta cea mare a mănăstirii, ameninţând cu prăbuşirea. Unul din stâlpii de susţinere a boltei a fost după aceea întărit cu stâlpi de stejar.
În catagrafia dela 1810, făcută din porunca armatelor ruseşti de ocupaţie, se află trecute următoarele ştiri privitoare la starea în care se afla atunci Sf. locaş şi slujitorii lui:
“Mănăstirea de zid cu hramul Adormirea Precistii, este slobodă, neînchinată. La această mănăstire se află egumen sfinţia sa arhimandritul Dositie. Părinţi: Ioanichie ieromonah, Iosif monah, Anichit monah, Ieremia monah, Teofilact monah. Preoţi de mir: 1) Preot popa Gheorghe sin popa Iosif, dela naştere 35 ani, bun, învăţat, cântăreţ, neglobit, fără patima beţiei, cu soţie Neacşa şi fete: Ilinca şi Măria. De neam preot, preoţit la leat 1796 Oct. 9 ziua Joi, cu carte dela proin mitropolit Dositie, strămutat dela mahalaua Sf. Gheorghe. Are şi 4 feciori: Neculae de 12 ani învăţat; Ion de 10 ani, învăţat; Dumitru de 8 ani învaţă buche, Costandin de 4 ani, nu învaţă.
2) Diacon Gheorghe sin popa Ghermano de 40 ani, bun, învăţat, cântăreţ, neglobit, fără patima beţiei, cu soţie Dumitrana, fiică Măria şi doi feciori: Ion de 6 ani, învaţă ceaslov şi Neculae de 2 ani. De neam preot, diaconit ot leat 1790 Ghenarie 28, cu carte dela răposatul Cozma mitropolit, strămutat dela mahalaua „Sf. Troiţă”[7].
[1] Acad. Rom. Ms. 3722. O copie din 1831 a lui, cu adăugări făcute între 1761 şi această dată, se păstrează încă la mănăstire, într’un frumos toc de piele
[2] Pr. I. Răuţescu. “Dragoslavele” pg. 35 Casele vămii arseseră în Iulie 1737, deodată cu oraşul.
[3] Ibidem, pg. 56
[4] Ibidem, pg. 57
[5] Ibidem, pg. 61
[6] V. A. Urechia. „Istoria Românilor” tom. VII pg. 408 – 410.
[7] Acad. Rom. Ms. 1542 şi 4036
