Biserica s-a zidit în locul celei vechi, folosindu-se pietrele cioplite de la aceea şi, desigur, mai adăugându-se cele ce lipseau. Curtea ei a fost apoi închisă de jur împrejur, cu zid făcut din piatră de râu.
Matei Vodă n-a mai lăsat-o ca până aci, biserică de mir, ci a transformat-o în mănăstire de călugări, dându-i apoi şi o organizare proprie, după cum se poate mai bine vedea din documentul de mai jos:
“Io Matei Basarab voevod, cu voia lui Dumnezeu Domn a toată Ţara Românească… tuturor dinpreună şi fieştecăruia deosebi, cari sânt, a toată dregătoria, a toată meseria, a toată cinstea lâcuitoritor ţării noastre dintr’amândoao rândurile, aşa şi duhovnicilor ca şi mireanilor, căror ii se cade a şti – facem ştire cu acest hrisov al nostru, dat de noi mănăstirii noastre din Câmpulung, sfintei şi dumnezeeşti case a cinstitei ftdormiri a Prea Sfintei Stăpânei noastre, Născătoarei lui „Dumnezeu şi pururea fecioarei Măriei.
Iar de vreame ce priceapem noi cu darul cel mai ales al dregostii Iui Dumnezeu să fie şi să se arate, întru mulţirea cinstii lui. Aceia dar şi noi după puterea cea dată noao dela cel de sus cu curată inimă, bine vrum a slăvi pre cela ce ne-au slăvit şi a cinsti pre cela ce cu scaunul domniei pământeşti ne-au cinstit.
Şi am socotit că acest lucru nu atâta ar putea fi într’alt chip, cât ar fi cu zidirea dă biserici. Deci înaintea aceştii de Dumnezeu clătitei porniri a bunii voii noastre, vreo grije mare de ceaste lumeşti nu putea sta să o poticnească sau să o oprească, fiind noi măcar şi supt nor de atâtea nevoi ce ne cuprind, ci într’alte bisărici şi mânăstiri cu ajutorul lui Dumnezeu, zidite de noi de iznoavă din temelie, aceeaşi râvnire a înmulţirii laudei lui Dumnezeu cu mai puţnă grijă, ne-au adus de această bisearică mai sus zisa din Câmpulung şi mai vârtos de spargerea ei, mare întristăciune ne-au venit la inima noastră, de a căreia făptură şi spargere, iarăşi a doua făptură socotit-am că i se cade să spunem puţinel: Adică această dumnezeească casă a Născătoarei lui Dumnezeu ce e mai sus „zisă, de întâi din temelie zidită au fost de prea luminatul al fericitei pomeane, întâiul Domn al aceştii ţări Radu Negru voevod, căruia îi zic descălicătorul ţării. Şi o au zidit bisearică de mir, zidire frumoasă, întru cursul anilor, dela începutul lumii 6723 (1215), căriia datu-i-au şi întru moşii aceste sate: Bădeştii cu toţi rumânii şi Groşanii toţi cu rumânii şi jumătate den Bogăteşti cu rumânii, cum iaste hotarul de 12 boiari, dând şi sălaşe de ţigani, care ţigani şi acum spre ajutorul trebilor bisericii şi spre hrana preoţilor sânt.
Care zidire trăit-au vreme de destui ani, până când vecheciunea şi cutremurul pământului coprtnzând-o de toate părţile cu crăpătură, surpatu-s’au şi s’au răsipit până la pământ, purtând într’acea vreme cursul a(n)ilor 7136 (= 1628).
Iar după surparea ei, zăcut-au piatra grămadă până în 7 a(n)i. De acia de vreme ce izvorul tuturor bunătăţilor şi bunul purtător de grije Dumnezeu, cu a lui grîje care s’au deprins a o avea pururea de neamul-nostru băsărâoesc, bine vru, cum şi cu mine păcătosul robul lui, vestea şi numele neamului şi al moşiei noastre a-1 „ridica, şi la scaunul de domnie ne rădică şi ţiitor steagului ne tocmi.
Atunci ştiind noi surparea şi sfârîmarea bisăricii, de aceeaşi râvnire cum am zis şi mai sus, fiind îndemnaţi şi îmboldiţi, mai mult n’am putut răbda cu acel cinstit loc unde într’atâta înconjurare de ani, dumnezeiasca, necrunta, bine plăcuta jărtfa iubitorului de oameni Dumnezeu pentru păcatele credincioşilor a să aduce şi cântare şi slavoslovie mare înfrumuseţatului numelui lui preste toată vremea a să trimete şi prea curatei dumnezeeştii maice, cinste şi laudă a i să da, n’au scăzut întru atâta umilnica sfârîmare şi nesfinţire a-l şti, ci de vrerea Tatălui şi de sporul Fiului şi de îndemnarea Sfântului Duh, povăţuiţi fiind şi spre acest dumnezeesc lucru, acea grămadă de pietre ce zăcea diasupra temeliei dând-o în lături până în faţa pământului şi bine curâţind locul bisericii, aşa tocmai din faţa pământului, pre aceeaşi temelie cu aceleaşi pietre a o zidi început-am în cursul anilor 7143 (= 1635) şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijineala preacuratei, săvârşitu-o-am în văleat 7146 (= 1638) întru slava celui slăvit[1].
Însă nu o am lăsat pre tocmeala ce au fost întâiu, adică să fie bisărică de mir, ci o am făcut lăcaş călugăresc. Şi ştiind noi neroditura şi scăzătura întru toate şi neprimirea de semănătură a acelui pământ de supt munte, unde zace mănăstirea şi hrana cea cu multa nevoe de pre acele locuri… dăruim sfintei mănăstiri aceasta: vama şi pârcâlâbia târgului dintr’acelaş oraş din Câmpulung cu tot venitul. Către aceasta şi păhărnida, iarăş într’acelaş oraş şi vama zborului ce să face în-tr’acelaş oraş în toţi anii, în ziua de Sfântu llie. Şi încă mai dăruim sfintei mănăstiri jumătate din vama domnească dela schila Rucărului şi a Dragoslavelor şi cu judecata de acolea şi cu tot vinâriciul domnesc dela satul Brâtuleşti în judeţul Muscelului; şi 1000 bolovani de sare dela ocnele cele mici de lângă Târgovişte şi satul Bâdeni jumătate cu rumânii şi cu munţii şi cu tot venitul cum este ales de 24 boeri, pentru că l-am cumpărat Domnia Mea dela Coman Enăşescu şi dela fraţii lui; şi iar satul Voineşti ce iaste din sus de oraş, însă trei părţi cu rumâni, cu munţi şi „cu tot venitul cum este ales de 24 boeri, pentru că l-am cumpărat Domnia Mea dela „jupâneasa Măria şi dela fie-sa Rada ot Gemenile şi dela Mihul biv vel Logofăt.
Şi iar satul Grădiştea ce iaste din jos de oraş, tot satul cu tot hotarul, pentru că 5 părţi dintr’acest sat le-au cumpărat părintele egumenul Melhisedec pe banii lui drepţi dela Nan din Bărbăteşti, iar a şeasea parte este închinată la mănăstire de Tatul sluger ot Orbească pentru pomeană. Şi iar în satul Izvorani ot na Piteşti ocină 15 delniţe cu viile, cu casele lui Muşat vistiernicul, cu pivniţa cu hăleşteiul, cu doi rumâni anume Neacşu şi Achim şi cu tot venitul pentru câ am cumpărat Domnia Mea trei delniţe, iar 12 delniţe le-au cumpărat părintele egumen Melhisedec.
Către aceasta iarăşi toate dăjdiile şi dijmele ce să cade preste an acestor două sate, Bădeştilor şi Groşanilor a da la domnie, ce să zice dă birul toleiului, de miere cu ceară, de găleată, de fân, de dijma de stupi, oeritul, gorştina şi alalte în mânăstire să se aducă, nimic Domnia dintr’aceste două sate să nu ceară, ci în toată slobozia să se repaose de către Domnie aceste două sate, (spre) a le avea spre folosul şi spre câştigul mănăstirii.
Şi după aceasta, iarăşi nimeni din judecători într’acele două sate să nu cuteze a intra nici cu o judecată, numai să aibă a să judeca la ispravnicii ce vor avea puşi dela mânăstire.
Şi precum am arătat şi mai sus, pre această bisearică, care au fost mai înainte bisearică de mir, făcutu-o-am mănăstire şi nu proastă, ci adevărată obştejitie, cărei obştejitii ales-am întâiu să fie egumen ieromonah Melhisedec şi neşte pravile îi legiuim şi-i punem, care să cade a fi unde iaste chinovia, care pravile necălcate şi neclâtite trebuesc a se păzi în mănăstire până când va fi, care pravile acestea sânt:
Întâi, mănăstirea să fie obştejitie şi fraţii toţi la unul.
A doua, de va vrea cineva să vie dintr’altă parie să se egumenească acolea, în mânăstire, cu mită sau într’alt chip meşteşugind, nici într’un ch;p să nu se pue, fără numai din aceia ce vor fi puşi într’aceeaşi mănăstire; dintr’aceia să se aleagă cu săborul. Mici iarăşi să fie volnic egumenul a face rea cheltuială cu lucrurile şi cu averea mănăstirii în trebile lui deosebi, spre a-şi hrăni rudele lui cu bucatele mănăstirii.
A treia, care călugăr va fi iubitor de ceartă şi cu nărav, făcător de bântuiale, de va face cu năravul lui cel rău turburări şi gâlceava obştejitie), către Domn sau către Mitropolit – călugăr ca acela deslipit să fie de către săborul obştejitiei.
A patra, nu fie cuiva din aceia ce va alege Dumnezeu, după noi Domni sau „mitropoliţi, a îndrăzni de a închina mănăstirea aceasta metoh altei mănăstiri de aiurea sau măcar şi de aicea din ţară, pentru ca nu cumva să se dea uitării pomeana ctitorilor şi ostenelile fraţilor să se dea periciunii şi mănăstirea să fie dată jafului şi obştejitia să se strice.
A cincea, Paraclisul Prescistii preste săptămână de trei ori să se cânte :Miercuri seara, Vineri seara şi Duminecă seara, necurmat în veac.
A şeasea, să fie grijă cu nevointâ egumenului şi fraţilor, de călugării bolnavi şi de neputearnicii stareţi.
A şeaptea, care frate va fi primit în posluşania „mănăstirii şi va arăta vr’o necredinţă sau hiclenie „în veniturile mănăstirii, cum am zice furtişag sau altceva den bazaconii, acela să se gonească din „frăţia chinoviei.
A opta, de va veni vr’un călugăr de aiurea în „mânăstire ca să primească obştejitia şi să aibă aciia duhovnicie — om ca acela întrebat să fie şi ispitit foarte cu amăruntul, să fie ştiut de unde iaste şi ce om iaste.
A noua, fraţii ce vor avea cale a merge afară din mânăstire încătrova, pentru vr’o treabă a lui, aceluia să i se dea cartea obştejitiei de blagoslovanie, a avea cu dânsul pentru credinţă.
Şi zborul târgului ce să face la Sft. llie, să se facă lângă mănăstire în prăvâlii(le) care le-am făcut noi. Şi pentru mutarea zborului (căci l-am mutat lângă mănăstire), iertat-am toată vama orăşanilor de acolea din târg, numai să ia din carăle de peşte de un car oca cinci şi Sâmbăta carne şi limbile, iar de alte de toate sânt iertaţi.
Deci aceste toate tocmindu-Ie noi de mănăstirea noastră, obştejitiei ce iaste mai sus zisă, iată aducem întru mărturia acestui hrisov al nostru pe credincioşii dregători şi sfetnicii noştri cârmuitori ţării, aşa duhovnicii ca şi mireanii: prea osfinţitul chir Teofil, mitropolitul Târgoviştii şi a toată ţara noastră arhiepiscop, pre de „Dumnezeu iubitul chir Ignatie episcopul dela Buzău şi a toată ţara de jos, aşijderea şi pre tot cinstitul sfatul nostru :jupan Hrizea marele Vornic, jupan Grigore marele Logofăt, jupan Radu vel Vistier, jupan Preda marele Spătar, jupan Dragomir Clucer, jupan Socol vel Stolnic, jupan Radu vel Comis, jupan Vucina vel Paharnic, jupan Costandin vel Postelnic.
De aceea, poruncitam a lega la dânsul pecetia noastră cea mare sbornică şi cu mâna noastră l-am iscălit aiave pentru încredinţarea cea mai adevărată către toţi, însă mai vârtos către ceia care cu alesatura lui Dumnezeu, după noi vor domni (în) ţara aceasta… cum fiecarele de dumneavoastră cineşi în vremea lui, tuturor „acelor tocmeale şi legiuiri ce am tocmit noi şi am dat obştejitiei noastre, ce iaste mai sus zisă şi cu acest hrisov al nostru, întărite le arătăm domniilor voastre şi tuturor cui să cade…
Iară cine din Domnii care-i va alege Domnul Dumnezeu după petrecerea noastră, sau vlădici sau episcopi sau din boiarii mari şi putearnici, sau veri măcar ce boiar, dela mic până la mare, sau niscari egumeni, sau preoţi, sau judeţi, sau orăşani, sau fieştecare den oameni se va ispiti vreodinioară pentru mită, sau pentru rugăciunile şi silniciile călugărilor streini, sau cu îndemnarea cuiva din streini sau din ţară, a strica sau a lua şi a sparge mila care o am tocmit noi în biserică, care o am făcut noi mănăstire – obştejitie – acel om dimpreună cu îndemnătorii lui, să aibă a moşteni blestemul soborului arhiereilor şi al egumenilor şi a toţi preot lor ţării… să-1 spargă Domnul Dumnezeu, să-i vie cursa care nu o ştie şi vânătoarea „ce iaste ascunsă să-1 prinză şi să-i fie curtea lui pustie şi ‘n locaşul lui să nu aibă cine locui. Şi să se şteargă numele lui din cartea vieţii şi cu drepţii să nu se scrie şi să pue Dumnezeu pre păcătoşi asupra lui, când se va judeca să iasă osândit şi „rugăciunea lui să fie întru păcat… şi să fie feciorii lui rămaşi săraci… să moştenească osteneala lor streinii… (urmează şi alte mari blesteme, apoi continuă)… Iareşi împotrivă, cine va cinsti şi va păzi neclătită această milă ce am miluit şi am tocmit „noi în sfânta mănăstire a noastră a Câmpulungului, pre acela să-1 audă Dumnezeu în zi de grija lui, să-1 sprijinească puterea Dumnezeului lui lacov şi să-i trimită ajutor dela preacurata Maica lui Dumnezeu… să-i răsară lumina la întunerec şi întunerecul să-i fie ca amiază zi… şi în veac să fie părtaş în bunătăţi ca acelea, care ochii n’au văzut şi la inima omului n’au venit, care au gătit Dumnezeu celor ce-1 iubesc pe „dânsul, care Dumnezeu locueşte în lumina cea neaprop;ată, cela ce iaste blagoslovit în veaci, Amin.
Din hrisovul acesta dat de Matei Vodă ctitoriei sale la 11 ani dela zidire, putem cunoaşte:
a) împrejurările în care s-a zidit din nou biserica;
b) Transformarea ei în mănăstire de călugări;
c) Milele ce i s-a dat de ctitor;
d) Proprietăţile ce primise în dar sau cumpărase până în 1647;
e) Cum era obştejitia, adică viaţa în mănăstire;
f) Mutarea târgului Sf. Ilie în prăvăliile de lângă zidurile mănăstirii;
g) Ce scutiri aveau orăşenii şi ce trebuiau să dea mănăstirii;
h) Evlavia de care a fost pătruns acest Domn din neamul basarabesc şi grija deosebită ce arăta că şi urmaşii săi să nu se atingă de milele mănăstirii şi să nu se închine la străini ctitoria sa.
Se va arăta însă în paginile următoare, că cu toate blestemele înfricoşate, s-a găsit totuşi un voievod care nesocotind cele orânduite de Matei Vodă, a închinat şi această mănăstire la o ctitorie streină
[1] Când s’au reprodus cele două inscripţii s’a văzut câ biserica s’a săvârşit în August 1636. Aici se arată însă că s-a săvârşit în 1638, deci cu doi ani mai în urmă. Care să fie data cea mai adevărată? Credem că zidăria s-a isprăvit în 1636, iar lucrările din interior ca: zugrăvire, mobilier etc, vor fi mal durat încă doi ani, adică până în 1638 cum se arată în hrisov.
