Prima biserică de zid a oraşului Câmpulung, s-a construit în timpul domniei lui Alexandru Basarab şi a fiului său Nicolae. Cel dintâi a început-o şi cel de al doilea a isprăvit-o. Despre amândoi numeroase documente spun că au fost îngropaţi chiar în biserica zidită de ei. Data precisă a zidirii nu o avem. Dacă am admite că s-a citit greşit de Matei Vodă prima inscripţie, adică în loc de 6823 s-a citit 6723 cum susţin unii istorici, ar rezulta că biserica s-a zidit în 1315 când în adevăr domnia Basarab Vodă. Aceasta e însă numai o simplă presupunere. În tot cazul, nu greşim când afirmăm că biserica a fost zidită în prima jumătate a secolului XIV, de voevozii care au avut scaunul de domnie în acest oraş, adică Alex. Basarab şi fiul său Nicolae.
În 1925, Virgil Drăghiceanu făcând aci săpături, a descoperit urmele vechei biserici construită cu 600 de ani în urmă.
“Planul bisericii vechi romanic, compus din o navă centrală mai largă şi „din două colaterale mai înguste, despărţite de nava centrală prin două rânduri de „stâlpi; altarul rotunjit. Spre apus pronaosul despărţit de naos printr’un zid în axul „căruia se deschide o uşe de comunicaţie. Construcţia cu înrâurire medievală”[1].
Alte ştiri despre forma acestei biserici nu mai avem. Zidăria a fost din piatră cioplită in formă dreptunghiulară sau pătrată. Aşa se explică de ce. construcţia s’a făcut într’un timp îndelungat. Cu aceleaşi pietre s’au făcut şi celelalte două zidiri.
Basarab Vodă a fost îngropat aci, dar mormântul său nu se mai cunoaşte, inscripţia nemaifiind păstrată. Tot aici a fost îngropat şi fiul său Nicolae Alex. Basarab, pe mormântul căruia se află o piatră cu următoarea inscripţie în limba slavonă: “În luna Noemvrie 16 zile, a răposat marele şi singur stăpânitorul Domn Io Nicolae Alex. voevod, fiul marelui Basarab în anul 6873 (= 1364) indictionul 3. Veşnica lui pomenire”.
Acest voevod a înzestrat biserica cu două sate: Bădeşti şi Groşani, după cum se poate vedea din cele de mai jos:
La 13 Noemvrie 1618, voevodui Gavriil Movilă confirmă bisericii dania moşiei Bădeşti făcută de “răposatul Io Nicolae voevod, feciorul bătrânului răposatului Io Basarab voevod, nepotul răposatului Negru Radu voevod, care este pristăvit şi îngropat trupul lui in această sfântă biserică”[1].
La 30 Oct. 1654, voevodui Const. Şerban a dat mănăstirii un hrisov în care se arată că satul Groşani şi cu rumânii i-a fost dăruit de ctitorul Nicolae Alex. Vodă în anul 6873 (= 1364) când era biserică domnească de mir. Se aduc şi mărturii între care şi bătrânul Micud din Stoeneşti, om de 90 ani, care au jurat că au pomenit Groşanii rumâni de piatră, dela zidirea bisericii lui Negru Vodă…[2].
În alt hrisov al aceluiaşi voevod din 15 Sept. 1654, aceasta se arată şi mai lămurit: “pentru că acest sat Groşanii cu rumânii au fost de moşie, de strămoşie den descâlicat a) sfintei biserici, dat de pomana ca şi Bădeştii de răposatu Necula Alexandru Vodă, unde-i zac oasele în sfânta mănăstire vă leat 6873 (=1364) şi tot au fost sat şi rumâni cu pace şi până au fost popi de cliros…”[3].
Dăruirea acestor două sate de către Nicolae fîlex. voevod, este menţionată şi în alte numeroase hrisoave posterioare[4].
În hrisovul de fundaţie al lui Matei Vodă, se mai arată că pe lângă Bădeşti şi Groşani, Nicolae Alex. Voievod mai dăduse şi jumătate din satul Bogăteşti de lângă Câmpulung. Venitul moşiilor din aceste trei sate a servit pentru întreţinerea bisericii şi a slujitorilor ei.
În prima ei formă, ca biserică de mir, a durat peste 300 de ani. La anul 1628, când domnia Alexandru Iliaş, biserica s-a surpat din cauza unui cutremur şi pietrele zidului au stat grămadă 7 ani, adică până în 1635, când domnia Matei Basarab. Acest voievod a zidit-o din nou.
[1] Stoica Nicolaescu “Noua Revistă Bisericească” an. VI pg. 170
[2] D. Băjan “Documente dela Arhivele Statului” . pg. 18 – 19. Se confundă dar Neculae Alex. Basarab cu Negru Vodă
[3] Ibidem pg. 23
[4] al Iui Radu Leon din 27 Martie 1665, Ştefan Cantacuzino din 20 Apr, 1714 etc. arâtându-se şi în acestea că ctitorul a fost îngropat chiar în biserică
[1] Buletinul Corn. Mon. Istorice pe 1927 fascicola 53—54 pg. 122.
