Mănăstirea Negru Vodă, în forma actuală, este a treia construcţie. Trei epoci bine distincte, avem în trecutul ei. Prima, ca biserică de mir, dela începutul secolului XIV până în anul 1628, când s-a surpat din cauza vechimii şi a unui cutremur. A doua, din 1636 şi până în 1827, cât a durat a doua construcţie făcută de Matei Basarab. A treia, din timpul egumeniei arhiereului Filaret Beldiman, care a rezidit-o între 1827 – 1832 şi până în zilele noastre.
Descriere. E zidită de arhitectul Frantz Walet, în acelaşi loc şi cu aceleaşi pietre dela prima construcţie. Învelişul e de tablă de fier. Are trei turle: cea dela mijloc mai mare şi cele dinspre răsărit şi apus mai mici. Numai cea din mijloc cu Pantocratorul are boltă interioară. Forma ei este octogonală. Are şi 8 ferestre mici. Învelişul refăcut după incendiul din 1934.
Interiorul se compune din: altar, naos şi pronaos.
Altarul are o fereastră mare spre răsărit şi două mai mici spre miază-noapte şi miază-zi. În această parte din urmă, şi o uşă mică de fier. La proscomidie nici o inscripţie pe zid, de asemenea nici în piciorul de la piatra sfintei mese. În spatele tâmplei, două coloane cilindrice până la boltă. Pe cea din dreapta, o însemnare chirilică din 1832, când s-a târnosit biserica.
Naosul, în formă dreptunghiulară, fără sânuri; deasupra lui, turla cea mare sprijinită pe patru picioare groase de zid lipite de celălalt zid al bisericii, care are o grosime de aproape un metru. Tâmpla e de lemn, fără sculpturi artistice. Pe icoana din uşa dreaptă însemnat: Hrisant arhimandrit şi Ghermano zugrav. Pe icoana hramului - Adormirea Maicii Domnului – altă însemnare cu următorul cuprins:
“La leat 1834, fiind năstavnic acestei sfinte mănăstiri prea cuviosul athimendrit „Hrisant, carele din sufletească râvnă aprins fiind spre înfrumuseţarea sfintelor locaşuri, spre a fi în veci pomenit la sfântul jertfelnic cu tot neamul prea cuvioşiei sale, puind multă silinţă, au făcut şi această tâmplă cu icoanele şi cu toată podoaba precum să vede, având îngrijitor şi iconom pe sfinţia sa părintele ierodiacon chir „Antim Ghermano ieromonah zugrav”.
Pe icoana din stânga a sfântului Nicolae: Hrisant arhimandrit, Ghermano zugrav. Pe zidul din colţul miazănoapte – apus, lângă amvon, se află următoarea inscripţie:
“Acest sfânt şi dumnezeesc lăcaş, fiind dintru întâi zidit de fericitul întru pomenire ctitorul Io Radu Negru voevod cu numele de biserică domnească şi după patru sute şi mai bine de ani, de un cutremur au căzut, stând grămadă 7 ani, până în zilele Domnului Io Matei Basarab voevod, când atunci Măria Sa l-au zidit iarăşi cu aceleaşi pietre dela Radu Negru voevod, pre care l-au numit monastire opştejitie de părinţi înzestrând-o cu moşii, vii şi ţigani, precum în testamentul Măriei Sale dela monastire (sa) coprinde, fişa dar, au stătut această zidire până la leat 1819 când atunci într’una din zile, Sâmbătă la 8 ceasuri, au căzut o bucată mare de boltă, fiind biserica foarte slabă de multe cutremure şi acoperământul de multe ploi, care din porunca stăpânirii s’au închis stând închisă până la leat 1826, când atunci din porunca Domnului Io Qrigore Dimitrie Ghica voevod, cu blegostovenia prea osfinţitului mitropolit al Ungrovlahiei Qrigore la Mai 14. S’au început această zidire iarăşi cu aceleaşi pietre vechi, mai adâogânduse şi alte pietre ce nu s’au ajuns şi din multe întâmplări ale vremilor care s’au urmat, edică războiul Roşiei cu Poarta, boala ciumii, scumpetea bucatelor, iar mai ales la urmă şi cumplita boală a holerii, s’a prelungit gătirea bisericii până la leat 1831, când atunci s’au isprăvit şi prin osârdia şi osteneala bunului creştin, dumnealui Pană Costescu vel vornic, fiindcă mă aflam la Iaşi şi întorcândumă eu dela Moldova la leat 1832 (Oct. 30) o am târnosit cu ajutorul Maicii Domnului, al cărei nume se prăznueşte.
Indatoresc însă pe urmaşii miei a citi în condica pomelnicului ce iaste de mine făcută şi a urma întocmai cu a fi pomenit eu cât şi părinţii mei răposaţi, ce sânt trecuţi în acea condică, ca urmând după a mea îndatorire, să afle şi ei har înaintea Domnului când va veni cu a sa slavă. Amin. Filaret arhiepiscop Apamiei, năstavnic Sf. mănăstire Câmpulung. Moldovean. D’asupra acestei inscripţii, zugrăvită şi biserica.”
În partea cealaltă, adică în colţul miazăzi-apus, lângă mormântul primului ctitor, se află două străni arhiereşti şi o strană regală, aceasta din urmă frumos sculptată în lemn şi căptuşită înnăuntru cu postav roşu.
Deasupra acestor străni, un tablou mare fixat în ramă cu chipul arhiereului Filaret Apamias în mărime aproape naturală, are cârje arhierească în mână, barba mică de tot, figura plăcută, iar în partea de jos abia se pot descifra aceste cuvinte scrise cu litere mici:
“O stăpână, Născătoare de Dumnezeu, deşi nevrednic fiind, îndrăzneală luând, mă rog ţie, primeşte din râvna sufletului meu, pre această zidire în numele tău care iaste a ta dintru ale tale şi fii solitoare către iubit Fiul tău şi Dumnezeul nostru, ca să-mi dea iertare păcatelor meale celor nenumărate şi să strig ţie: bucură-te mireasă pururea Fecioară!” 1832 Sept. 10
Naosul, are câte două ferestre spre miază-zi şi miază-noapte, înguste şi lungi şi pe lângă zid străni de lemn, fără sculpturi artistice.
Pronaosul, mai puţin încăpător, cu două coloane de zid cilindrice lângă podul corului şi cu câte două ferestre spre miază-zi şi miază-noapte. În partea dreaptă, privind spre răsărit, se vede zugrăvit chipul lui Melhisedec primul egumen, iar în partea stângă, adică spre miază-noapte, chipul vornicului Pană Costescu. Deasupra se află scris:
“Dumnealui Pană Costescu, care având mare prieteşug cu nâstavnicul sfintei „mănăstiri aceştia, prea sfinţia sa părintele Apamias Beldiman, carele fiind silit să meargă la Moldova, l-au fost rugat atât prea osfinţia sa, cât şi dumnealui ctitorul acestei mănăstiri, Banul Grigore Brâncoveanu, ca să se însărcineze dumnealui să o facă din temelie, însă cu cheltuiala mănăstirii. Aşa dar, dumnealui îmbărbătându-să au şi zidit-o din temelie cu piatră în piatră, după cum a fost şi isprăvind-o, au şi învelit-o cu tinichea, atât mănăstirea, cât şi clopotniţa, după cum se vede prin silinţa dumnealui şi străduirea părintelui iconomului Nicolae Ghermănescu şi a paharnicului Andronachi hegi Teohari şi Serdaru Scarlat. Pentru aceea ni s’au hărăzit de Banu Brâncoveanu a ne numi şi noi ctitori, dela leat 1832 Oct. 30, când s’au târnosit de însuşi prea osfinţia sa, în zi de Duminecă, spre vecinică pomenire a tuturor fericiţilor ctitori”.
Cuvintele acestea, afumate de fumul lumânărilor, sunt aproape şterse şi greu de descifrat
în interior, deasupra uşii dela intrare, în cafas unde cântă corul, sunt zugrăviţi ctitorii în următoarea ordine: marele şi prea înţeleptul şi blândul creştin Matei Basarab voevod, Domnul Ţârii Româneşti, tine cu mâna stângă o biserică cu 3 turnuri mari şi două mici şi în partea cealaltă, Doamna Măriei Sale Elena, ţinând şi ea cu mâna dreaptă biserica.
Marele Radu Negru Voievod, întâi de la descălecare Domn al Ţârii Româneşti, ţine şi el cu mâna stângă altă biserică cu 5 turnuri mari şi două mici şi Io Nicolae Alexandru voevod Iliaş, ţinând cu mâna dreaptă aceeaşi biserică.
Chipurile acestor ctitori au fost zugrăvite probabil în 1831, aşa că nu reproduc exact vechile, picturi din timpul domniei lui Matei Basarab. Zugravul a făcut confuzie cu ultimul Domn. Desigur, el s-a gândit la Nicolae Alex. Voevod, care e îngropat în interiorul bisericii şi nicidecum la Alexandru Hiaş, în timpul căruia prima biserică a fost surpată de cutremur. Dealtfel chiar cuvântul Iliaş pare adăogat mai în urmă, literele având un caracter deosebit de al celorlalte. Figurile ctitorilor nu se disting bine, din cauza stratului de fum depus peste ele. Nu credem că figurile ctitorilor să fie cele din timpul lui Matei Basarab, deoarece în inscripţia actuală se arată precis, că biserica a fost surpată până in faţa pământului şi că zidirea din nou a început în 1821.
Ghermano ieromonahul, care a zugrăvit biserica n-a fost un zugrav iscusit, cu toate că mai târziu îl găsim zugrăvind biserici şi peste Olt.
Zidul exterior, din temelie şi până sus la streaşini, este făcut de jur împrejur numai din pietre cioplite în formă de pătrat sau dreptunghi.
Clopotniţa, aşezată spre apus de biserică, are aceeaşi formă ca şi la început; a fost zidită de Matei Basarab. Are peste 10 metri lârgire la bază şi 35 m înăltime până la cruce; forma planului pătrată până la acoperiş. Faţadele sunt decorate cu 5 rânduri de panouri “suprapuse şi despărţite prin trei brâuri orizontale; primul rând de panouri dreptunghiular, al doilea cu arcaturi în semicerc, al treilea şi al patrulea deasemeni, dar primul mai scurt şi celalalt mai înalt; în sfârşt, rândul de sus se compune din arcaturi mai mari şi mai largi în număr de trei de fiecare latura, arcul de mijloc al laturei este deschis. Se vâd la diferite nivele butonii rotunzi de teracotă. O scară aflată într-un turn poligonal urcă până la etajul doi şi de acolo înainte urcarea se face pe o scară de lemn, aşezată în interiorul clopotniţei”[1].
În partea de jos a clopotniţei, e o poartă mare prin care se intră în curtea bisericii. Poarta aceasta, lucrată din lemn de stejar, a fost făcută la anul 7257 (=1749) de Nicodim arhimandit, care la acea dată era egumen. Lipite de clopotniţă, în partea de nord, sunt casele egumeneşti, în frumos stil românesc, având faţada spre curte, adică spre răsărit. Ele sunt în bună stare ca şi toate camerele joase dinspre miazănoapte, în care a funcţionat până în 1938 şcoala de cântăreţi bisericeşti.
După incendiul din 1934, din clădirile dinspre miazăzi, au rămas numai zidurile, dărâmate în urmă, iar în colţul miazăzi apus, lângă clopotniţă, sunt resturile vechilor case domneşti cu pereţii scunzi şi cam întunecoase. Şi ele au avut mult de suferit în urma incendiului din 1934. Nu fost doar învelite, rămânând să se facă în viitor uşile, ferestrele şi mobilierul.
Casa domnească din incinta Mănăstirii, afectată de numeroase refaceri, pastrează dispoziţia planimetrică originală; un dreptunghi alungit, cu încăperile boltite, aliniate la o galerie cu arcade şi coloane. În incinta mănăstirii se mai află şi o casă egumenească, graţios edificiu construit prin 1650 deasupra unor pivniţe mai vechi, caractrizat prin existenţa a două foişoare juxtapuse, cât şi prin încăperile boltite, de frumoase proporţii, având de la origine un decor floral stucat si pictat.
Ştiri din prima epocă, în care a fost biserică de mir, avem prea puţine. In cele două pisanii puse de Matei Basarab se arată că “s’a zidit şi s’a săvârşit această biserică de prea milostivul creştin Radu Negru Voevod, care a fost din început descălicâtorul Ţării Româneşti, când a fost cursul anilor dela Adam 6723 (=1215)”.
Acelaşi voevod în documentele pe care le-a dat orăşenilor, arată însă că Radu Negru a domnit în 6800 (=1292). Fireşte, nu putea acelaşi Radu Negru să domnească şi în 1215 şi în 1292, căci ar fi rezultat ca domnia să fi durat peste 77 ani şi să fi murit în vărstă de peste 100 de ani. Pe de altă parte, istoricii noştri contestă existenţa unui voevod cu acest nume în secolul XIII.
[1] Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice fascicola 71 – 74 cu subtitlu “Evoluţia arhitecturii in Muntenia şi Oltenia” partea IlI-a sec. XVII pg 81. – N. Jorga în „Ist. Bis. Rom.” vol. I susţine că şi clopotniţa ar fi fost zidită de Nicolae Alex. Basarab, primul ctitor, iar nu de Matei Basarab în sec. XVII. Faptul că şi alte mănăstiri zidite de Matei Vodă, au clopotniţe în acelaş stil şi formă, ne îndreptăţeşte să credem că şi cea din Câmpulung a fost zidită de el.
